Suma ireală cu care se vinde un kilogram de jumări într-un târg din Cluj-Napoca. Oamenii au crezut că nu văd bine!

04 11. 2023, 13:55

Jumările se găsesc în aproape fiecare casă a românilor care locuiesc la țară, dar au ajuns să se vândă în târgurile din România la prețuri exorbitante!

Consumate cu ceapă și pâine, jumările sunt un adevărat deliciu! Sunt la mare căutare în sezonul rece și nu lipsesc de pe masa de Crăciun. Românii care stau la oraș sunt nevoiți să le achiziționeze din târguri sau de la băcănie, asta deși la țară se găsesc în orice cămară a gospodinelor.

Multe persoane însă au rămas mască în momentul în care au văzut cu cât a ajuns să se vândă un kilogram de jumări la un târg din Cluj-Napoca. Și-au pus imediat pofta în cui!  Asta după ce au vrut să se bucure de gustul autentic românesc, dar au aflat că trebuie să scoată din buzunar nu mai puțin de 190 de lei.

Jumări de porc

Toba costă 130 de lei

Nu este, însă, singurul produs care a ajuns să coste cât o delicatesă de peste hotare. De exemplu, o tobă costă 130 de lei, iar un parizer de casă a ajuns să valoreze 90 de lei. Prețurile s-ar putea să crească, însă, și mai mult în perioada sărbătorilor de iarnă.

„La minusculul, dar exorbitantul de scump târguleț cu gherete din Piața Unirii am ajuns să o văd și pe asta: un kilogram de jumări (carne de porc cu grăsime, care sunt prăjite până când se rumenesc) la prețul anormal de 190 lei, toba 130 lei și parizerul de casă 90 de lei”, a spus un client, conform știridecluj.ro. 

Într-o băcănie, tot din Cluj-Napoca, cașcavalul cu jumări ajunge la 85 de lei kilogramul, iar un borcan de pastă de jumări de 300 de grame se vinde cu aproximativ 35 de lei. Însă cu răbdare și mici trucuri, jumările pot fi preparate și acasă.

Ingrediente:

  • 2 kg slănină de porc cu vinisoare de carne sau fleică cu grăsime (pentru jumări mai slabe si cărnoase)
  • 200 ml apă
  • o lingurită sare

Mod de preparare:

Se curătă slănina de sorici (soriciul este cel care se va prinde si se va lipi primul de fundul vasului) si se taie slănina in cubulete cat mai egale. Intr-un tuci sau o oală cu fundul gros e pune slănina tăiată cu apa si se pune oala la foc.

Amestecați des in oală, pană ce apa începe să fiarbă, să scadă din ce în ce mai mult şi slănina începe să se topească si să lase untură. Lăsati jumările la foc pană ce sunt frumos rumenite, au acea culoare aurie, plutesc la suprafață grăsimii si sunt suficient  de crocante pe cat va doriti. Dati tuciul sau oala deoparte, scoateti jumările intr-o strecurătoare cu ajutorul unei spumiere, apoi lăsati-le la scurs. Sărati jumările doar inainte de servire, dacă le sărati imediat cum le luati de pe foc se vor inmuia. Se păstrează in frigider sau in cămară la rece, acoperite, potrivit gustoase.net.

 

 

SURSA FOTO: Social Media